Bucovina sau Tara Fagului este cel mai nordic pamant romanesc, impartit intre tara noastra si Ucraina. Desi a fost sub stapanire austriaca pentru o lunga perioada, romanii de aici si-au pastrat credinta crestin-ortodoxa. O data cu aceasta au pastrat si obiceiurile populare ce insotesc momentele importante ale vietii: nasterea (botezul), casatoria si moartea. In continuare vom prezenta traditii inmormantare specifice satului bucovinean si universul de gandire al taranului roman privind moartea.
Traditii inmormantare in satul bucovinean
In satul bucovinean exista o randuiala stricta atunci cand unul din membrii comunitatii trece in nefiinta. De la modul de anuntare in sat a mortii unui om, la reguli vestimentare, pregatirea pentru inmormantare si inhumarea propriu-zisa. Toate aceste obiceiuri de inmormantare s-au transmis din generatie in generatie de-a lungul timpului. Aceasta perpetuare a traditiilor populare, indiferent de forma de administrare teritoriala, a permis supravieturirea obiceiurilor pana in zilele noastre.
Cum este interpretata moartea la sat
La fel ca in alte parti ale pamantului romanesc, moartea este privita ca un fenomen natural ce inchide ciclul vietii. Ea este considerata ultimul anotimp – iarna vietii, unde are loc intoarcerea in pamant. Din acest pamant vor rasari la primavara mladite noi, ce vor deschide un nou ciclu al vietii.
Anuntarea decesului in sat
La decesul unui satean se tregeau clopotele bisericii de trei ori pe zi pana in ziua inmormantarii, astfel ca fiecare membru al comunitatii era informat despre pierdere. Membrii familiei persoanei decedate se imbracau in haine de culoare neagra. Femeile isi lasau parul despletit si isi acopereau capul cu tulpane negre, iar barbatii mergeau tot timpul in capul gol si nebarbieriti.
Pregatirea decedatului
Corpul neinsufletit este spalat – scaldatoarea – si apoi este imbracat in hainele pregatite inca din timpul vietii. Apoi sunt realizate minime operatiuni de cosmetica mortuara, asa cum erau posibile in acele vremuri. Corpul este asezat in siciu pentru ca oamenii sa-si poata lua ramas-bun de la cel disparut din comunitate. In sicriu familia mai punea o perna, o panzalba si o scoarta. Decedatului i se inchideau ochii pentru a nu vedea jalea celor din jur, iar oglinzile din casa erau acoperite sau intoarse catre perete.
Bocirea
Obiceiul era ca bocirea sa se faca de membrii familiei, dar puteau participa si alte femei din sat. Avea loc in casa sau afara, in dreptul ferestrelor si in urma carutei, pe drumul spre cimitir.
Ziua inmormantarii
Inmormantarea propriu-zisa se facea in a treia zi, moment la care lua parte intreaga comunitate rurala. Satenii nu doar ca participau prin prezenta lor, dar dadeau si o mana de ajutor familiei greu incercate.
In ziua inmormantarii se puneau intr-un cos (cosarca, cuibaras) o creanga de prun impodobita cu diferite forme din aluat de paine copt, nuci, mere si bomboane. Apoi se forma alaiul funerar, cu ordine strict stabilita de datina. Primii mergeau cei cu steagul mortuar (prapurile) imbodobit cu stergare (prosoape) si colaci, apoi veneau cei cu pomul de inmormantare. Dupa acestia urma caruta (ori sania, in functie de anotimp) trasa de cai sau boi si insotita de membrii familiei. Acestia erau urmati de rude si de restul satenilor.
Dupa inmormantare celor prezenti li se impartea coliva, chiar acolo, in cimitir. Apoi la casa decedatului avea loc primul parastas (masa de pomenire).
Sursa inspiratie: Muzeul satului bucovinean din Suceava
