Powered by ZigaForm version 3.9.6.4

Servicii funerare complete

NON STOP

0728 003 002

0727 850 017

Obiceiuri inmormantare, traditii romanesti la moarte

Obiceiuri inmormantare, traditii romanesti la moarte

Se spune ca atunci cand un om moare sufletul acestuia se desparte de trup, fiecare merge pe drumul sau, trupul trebuie „sa se intoarca la pamant cum a fost, iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu Care l-a dat” (Eccleziastul 12, 5-7), indiferent de conditia, rangul, starea sociala pe care le-a avut omul in timpul vietii.

In cultura poporului roman s-au impamantenit o serie de traditii si ritualuri in legatura cu moartea unei persoane, o parte din acestea sunt crestine, ortodoxe, iar o parte sunt considerate pagane datorita transmiterii lor din perioada precrestina a umanitatii si au rolul de a aduce omagii, de a cinsti memoria persoanei decedate, de „a-l ajuta” chiar si dupa trecerea in nefiinta. Aceste obiceiuri se suprapun peste etapele administrative, respectiv pasii de urmat in cazul decesului la spital ori etapele de parcurs in cazul decesului la domiciliu, aspecte tratate pe larg in cadrul sectiunilor dedicate.

Pregatirea pentru inmormantare

Un obicei raspandit este cel al aprinderii unei lumanari in momentele premergatoare decesului (atunci cand acesta este previzibil) si punerea ei in mana persoanei pentru ca aceasta sa paseasca in lumea de dincolo insotit de lumina. Lumanari si candele se vor aprinde de catre rude, prieteni si dupa momentul decesului pentru a lumina calea.

Se ia legatura cu preotul paroh pentru indrumare, pentru obtinerea obiectelor necesare: sfesnic, steagul, doliul, icoana si eventual lumanari, tamaie, carbune pentru tamaie, pentru tragerea clopotului si pentru stabilirea slujbelor de seara (stalpii), a zilei si orei inmormantarii.

Spalarea corpului decedatului se face cu apa curata (referinta la apa Botezului), apoi este imbracat cu haine noi si curate (vesmantul cel nou al nestricaciunii, cu care vom invia la ziua Judecatii) si este asezat in sicriul pozitionat astfel incat sa aiba privirea catre rasarit (de acolo va veni Hristos la invierea tuturor). In functie de locul unde a survenit decesul (acasa, spital) acest ritual va fi efectuat de familie, personalul spitalului ori angajatii firmei de pompe funebre.

Pe pieptul decedatului se aseaza o icoana sfintita cu Hristos, Maica Domnului ori sfantul ce a fost patron spiritual, mainile sunt incrucisate pe piept dreapta peste stanga, iar langa maini este asezat toiagul (lumanare mare de ceara curata in forma de colac) care este aprins atunci cand preotul slujeste. Peste decedat se aseaza o panza alba (raposatul se afla sub acoperamantul lui Hristos).

La capul decedatului se aseaza sfesnicul in care prietenii, rudele aprind lumanari, mai ales in timpul slujbei (lumina faptelor bune cu care crestinul va intampina pe Hristos la Judecata de Apoi). Atunci cand rudele/prietenii aprind lumanarea in sfesnic rostesc o rugaciune scurta „Dumnezeu sa-l (s-o) ierte!”

La intrarea in casa, deasupra usii se monteaza o panza neagra (doliul) care va ramane acolo pana la pomenirea de 40 de zile.

Obiceiuri necrestine, care se practica, insa nu sunt acceptate de biserica si slujitorii acesteia:

  • a se pune bani pe icoana ori pe decedatul asezat in sicriu; este mai potrivit a se aseza banii destinati ajutarii familiei pe masa, scaun ori alt obiect aflat langa sicriu.
  • acoperirea oglinzilor si rasturnarea oalelor cu fundul in sus in perioada dintre deces si inmormantare, superstitie ce are ca scop impiedicarea decedatului sa mai ramana ori sa se intoarca in locurile in care a trait.

Salutarea oamenilor (rude, prieteni, straini) intre ziua decesului si pana la inmormantare se face cu formula „Dumnezeu sa-l (s-o) ierte!” ori „Dumnezeu sa-l (s-o) odihneasca!” pentru cazul in care decedatul este un prunc (copil pana la 7 ani), se adopta un stil vestimentar specific acestui moment (haine de culoare inchisa), femeile isi lasa parul despletit, iar rudele poarta doliul (o bucata mica de panza neagra prinsa la rever).

Priveghiul si stalpii

In fiecare dupa-amiaza pana la inmormantare, chemat de familie (aceasta pregateste cadelnita, aprinde carbunele si pune tamaia, pregateste un pahar de vin si mancare, precum si o coliva) preotul vine si rosteste o rugaciune scurta la care se adauga citirea unor carti din cele patru Evanghelii. In timpul slujbei este aprins si toiagul (lumanarea in forma de colac asezata pe piept la baza icoanei).

Recomandari practice:

  • nu pregatiti tamaia in obiecte improvizate (ex. cutii de conserva, linguri cani, etc.), este considerata lipsa de respect la adresa decedatului, plus aspectul inestetic, ci folositi o catuie;
  • nu folositi spirt, hartie, capete de lumanare, lemn pentru aprinderea tamaiei deoarece degaja mirosuri specifice la ardere, diminuand mirosul tamaiei, afectand respiratia unor persoane, recomandat este sa utilizati carbune pentru cadelnita;
  • incetati orice alta activitate in timpul slujbei, pastrati linistea si rugati-va impreuna cu preotul; este recomandat a se retine din plansul zgomotos pentru a nu perturba slujba;
  • daca este zi de post se vor gati feluri de mancare de post, coliva va contine doar ingrediente de post; pentru aceasta se poate consulta un calendar ortodox sau se intreaba preotul;
  • pe timpul privegiului evitati sa radeti, sa spuneti glume, povesti, pastrati o atitudine solemna, corespunzatoare imprejurarilor;

Inmormantarea

Familia pregateste tamaia si inmaneaza preotului si dascalului cate o lumanare aprinsa, conform celor stabilite in zilele anterioare cu preotul privind data si ora inmormantarii. Dupa slujba ce are loc la casa decedatului (sau capela) se formeaza convoiul funerar astfel: prima persoana este cea cu crucea decedatului urmata de o alta ce poarta o fotografie a decedatului ori icoana cu patronul spiritual, apoi cei care tin coliva, vinul si pomul cu darurile care se impart saracilor, apoi persoanele cu coroane, purtatorii de sfesnice, apoi dascalul si preotul, dupa aceea carul mortuar cu sicriul, apoi rudele si dupa aceea ceilalti participanti la inmormantare.

Cand convoiul ajunge la rascruce de drumuri sau alte locuri care au fost importante pentru decedat sau in dreptul unei biserici convoiul se opreste, iar preotul rosteste o rugaciune specifica. Tot cu ocazia acestor opriri se aseaza bucati de panza alba sub carul mortuar sau inaintea lui care se numesc poduri sau punti (reprezinta vamile vazduhului peste care trebuie sa treaca sufletul raposatului) si se impart daruri si bani celor saraci.

In biserica, celor prezenti li se impart lumanari aprinse (pot fi insotite de batista, prosop, covrig, mar, colacel, etc.) inainte de inceperea slujbei pentru a nu perturba desfasurarea acesteia. La sfarsitul slujbei cei prezenti saruta icoana de pe pieptul decedatului (membrii familiei ori prietenii pot saruta mana sau fata decedatului si reprezinta semnul iertarii si al impacarii prin care ne luam ramas bun de la cel ce pleaca dintre noi. Daca vreunul din membrii familiei ori altcineva doreste sa tina un discurs in memoria celui decedat este bine sa stabileasca cu preotul acest detaliu pentru a-i fi indicat momentul.

Coliva, vinul, colacul si capetele se aduc in biserica si raman pe parcursul slujbei, iar in capete se aprind lumanari care se mentin aprinse pe tot parcursul slijbei, in schimb coroanele si pomul raman la usa bisericii. La capataiul raposatului se aseaza unul sau doua sfesnice pentru ca cei prezenti sa poata aprinde lumanari.

Dupa terminarea slujbei din biserica (prohodul) se porneste spre cimitir in aceeasi ordine in care s-a venit la biserica, iar pe marginea gropii preotul spune rugaciuni si se canta „Vesnica pomenire”, apoi preotul finalizeaza ritualul de inmormantare turnand untdelemnul si vinul peste decedat, pecetluieste groapa si apoi binecuvanteaza darurile cere se impart.

Daca inmormantarea se face intr-un mormant existent (s-a dezgropat persoana inmormantata anterior de minim 7 ani) preotul stropeste cu vin si untdelemn osemintele (pe care groparii le-au strans cu grija si curatat) si apoi le ingropa la picioarele celui decedat, ii pomeneste numele, iar familia trebuie sa ii faca si acelei persoane o coliva.

Obiceiuri necrestine, care se practica, insa nu sunt acceptate de biserica si slujitorii acesteia:

  • a lipi de crucea din mana mortului o moneda este o practica pagana ce dateaza din mitologia antica (mortii plateau luntrasului Caron sa-i treaca peste fluviu);
  • spargerea unei cani sau a unui vas atunci cand persoana decedata este scoasa din casa
  • prezenta fanfarei la inmormantare, cantarea de melodii populare, romante, etc.
  • dezlegarea panglicii cu care sunt legate picioarele decedatului in biserica, in timpul slujbei (in general in timp de preotul citeste slujba pentru dezlegarea pacatelor, atentie a pacatelor, nu a picioarelor!);
  • evitarea inmormantarii in ziua de luni („pentru ca e inceputul saptamanii si ar muri toti din casa”) este o superstitie fara nici un fundament;

Recomandari practice:

  • la primirea darurilor si lumanarilor aprinse se rosteste „Dumnezeu sa-l (s-o) ierte!” sau „Bogdaproste!”(cuvant de origina slava ce inseamna tot Dumnezeu sa-l ierte), nu se foloseste „Multumesc
  • lumanarile aprinse se impart si rudelor (contrar parerii unor oameni) intrucat oferirea si primirea lumanarii aprinse reprezinta credinta in lumina lui Hristos;
  • alegerea drumului cel mai scurt catre biserica si apoi catre cimitir pentru economie de timp, pentru a-i cruta pe unii participanti la cortegiu de suferinta inutile (persoane in varsta, persoane care au venit din localitati indepartate); uneori se alege un traseu mai complicat pentru a se evita intoarcerea de pe „drumul fara de intoarcere”, insa expresia se refera la faptul ca decedatul nu se mai intoarce acasa si nu la faptul ca trebuie sa merga continuu inainte catre mormant;
  • icoana de pe pieptul decedatului se ia acasa de catre rude si se foloseste la slujbele de pomenire a acestuia;
  • nu este obligatoriu, insa se poate lua si toiagul si se aprinde acasa in zilele de pomenire;
  • la cimitir, inainte de inchiderea sicriului se scoate piedica de la picioarele decedatului care se lasa in sicriu;
  • florile care au fost puse in sicriu se strang si se aseaza peste mormant
  • pomul impodobit cu fructe, dulciuri, covrigi, etc. se infige la capataiul mormantului, langa cruce dupa ce a fost golit iar bunataturile din el au fost date de pomana;
  • tot la cimitir se obisnuieste sa se dea de pomana pentru sufletul raposatului;

Mai exista obiceiul sa se dea „peste groapa” de pomana, o plapuma (patura), perne, o galeata cu apa, o gaina vie, obicei care nu trebuie sa se petreaca neaparat peste mormant (in acceptiunea bisericii are o semnificatie anume faptul ca se inatampla deasupra mormantului), insa ca orice dar semnifica milostenia pentru sufletul celui raposat, de aceea nu a fost incadrat in niciuna din listele de mai sus (practici necrestine sau recomandari).

In recomandarile bisericii familia trebuie sa pastreze masura in pregatirea de inmormantare, sa nu faca excese (sicriu scump, numar mare de coroane, mese imbelsugate, daruri costisitoare) ci sa se preocupe de rugaciunea pentru sufletul celui decedat, caci de aceasta are nevoie decedatul in pragatirea intalnirii cu Dumnezeu. De asemenea este recomandat se se faca milostenii (sa se dea de pomana) oamenilor nevoiasi (aziluri de batrani, orfelinate, etc.).

Informatii despre obiceiurile si traditiile la inmormantare puteti afla si de la personalul firmei de Servicii Funerare Condolio, care va poate asista cu sfaturi si recomandari pe durata procesului de inmormantare.


Sursa: http://ortodoxism.ro/carte.shtml



Ati putea fi interesati si de: