In cultura poporului roman s-au impamantenit o serie de obiceiuri inmormantare. O parte sunt crestine, ortodoxe, iar o parte sunt considerate pagane, fiindtransmise din perioada precrestina a umanitatii. Toate aceste traditii inmormantare au rolul de a aduce omagii, de a cinsti memoria persoanei decedate, de „a-l ajuta” dupa trecerea in nefiinta. Obiceiurile de inmormantare se suprapun peste etapele administrative ale decesului. Prin etape administrative intelegem pasii de urmat in cazul decesului la spital ori pentru decesul la domiciliu.
Se spune ca atunci cand un om moare sufletul acestuia se desparte de trup, fiecare merge pe drumul sau, trupul trebuie „sa se intoarca la pamant cum a fost, iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu Care l-a dat” (Eccleziastul 12, 5-7), indiferent de conditia, rangul, starea sociala pe care le-a avut omul in timpul vietii.
Obiceiuri crestine de pregatire a inmormantarii
Aprinderea lumanarii si punerea acesteia in mana persoanei care urmeaza sa moara. In acest fel ne asiguram ca va trece in lumea de dincolo insotita de lumina si isi va gasi calea. Lumanari si candele se vor aprinde de catre rude, prieteni si dupa momentul decesului pentru a lumina calea.
Se ia legatura cu preotul paroh pentru indrumare privind priveghiul si inmormantarea. Tot de la preot se obtin si obiectele necesare: sfesnic, steagul, doliul, icoana si eventual lumanari, tamaie, carbune pentru tamaie. Se va discuta si despre tragerea clopotului si se vor stabili slujbele de seara (stalpii) precum si ziua si ora inmormantarii.
Spalarea corpului decedatului se face cu apa curata – referinta la apa Botezului. Apoi este imbracat cu haine noi si curate – vesmantul cel nou al nestricaciunii, cu care vom invia la ziua Judecatii. Dupa ce este imbracat, corpul neinsufletit se aseaza in sicriul pozitionat astfel incat sa aiba privirea catre rasarit. Pentru ca de acolo va veni Hristos la invierea tuturor. In functie de locul unde a survenit decesul (acasa, spital) acest ritual va fi efectuat de familie, personalul spitalului ori angajatii firmei de pompe funebre.
Pe pieptul decedatului se aseaza o icoana sfintita cu Hristos, Maica Domnului ori sfantul ce a fost patron spiritual. Mainile sunt incrucisate pe piept dreapta peste stanga, iar langa maini este asezat toiagul (lumanare mare de ceara curata in forma de colac). Aceasta lumanare speciala este aprinsa atunci cand preotul slujeste. Peste decedat se aseaza o panza alba (raposatul se afla sub acoperamantul lui Hristos).
La capul decedatului se aseaza sfesnicul in care prietenii, rudele aprind lumanari, mai ales in timpul slujbei. Lumanarile aprinse simbolizeaza lumina faptelor bune cu care crestinul va intampina pe Hristos la Judecata de Apoi. Atunci cand rudele/prietenii aprind lumanarea in sfesnic rostesc o rugaciune scurta „Dumnezeu sa-l (s-o) ierte!„
La intrarea in casa, deasupra usii se monteaza o panza neagra – doliul – care va ramane acolo pana la pomenirea de 40 de zile.
Obiceiuri necrestine practicate acasa
Obiceiurile necrestine sunt practicate la scara larga, insa nu sunt acceptate de Biserica ori de preoti. Ele sunt totusi tolerate de slujitorii Bisericii, dat fiind momentele dificile prin care trece familia.
Punerea banilor pe icoana ori pe decedatul asezat in sicriu nu este bine privita de Biserica. Este mai potrivit a se aseza banii destinati ajutarii familiei pe masa, scaun ori alt obiect aflat langa sicriu.
Acoperirea oglinzilor si rasturnarea oalelor cu fundul in sus in perioada dintre deces si inmormantare pentru impiedicarea sufletului raposatului sa ramana.
Cum salutam oamenii in perioada priveghului?
Salutarea oamenilor (rude, prieteni, straini) intre ziua decesului si pana la inmormantare se face cu formula „Dumnezeu sa-l (s-o) ierte!” ori „Dumnezeu sa-l (s-o) odihneasca!” pentru cazul in care decedatul este un prunc (copil pana la 7 ani). Se va adopta un stil vestimentar specific acestui moment (haine de culoare inchisa), femeile isi lasa parul despletit, iar rudele poarta doliul (o bucata mica de panza neagra prinsa la rever).
Priveghiul si stalpii
In fiecare dupa-amiaza pana la inmormantare preotul vine si rosteste o rugaciune scurta la care se adauga citirea unor carti din cele patru Evanghelii. Este chemat de familie, care pregateste cadelnita, aprinde carbunele si pune tamaia, pregateste un pahar de vin si mancare, precum si o coliva. In timpul slujbei este aprins si toiagul – lumanarea in forma de colac asezata pe piept la baza icoanei.
Recomandari pentru perioada priveghiului
- nu pregatiti tamaia in obiecte improvizate (ex. cutii de conserva, linguri cani, etc.), ci folositi o catuie. Este considerata lipsa de respect la adresa decedatului, plus aspectul inestetic;
- nu folositi spirt, hartie, capete de lumanare ori lemn pentru aprinderea tamaiei deoarece degaja mirosuri specifice la ardere. In plus diminueaza mirosul tamaiei, afecteaza respiratia unor persoane. Se recomanda utilizarea carbunelui pentru cadelnita;
- incetati orice alta activitate in timpul slujbei, pastrati linistea si rugati-va impreuna cu preotul. Este recomandat a se retine din plansul zgomotos pentru a nu perturba slujba;
- daca este zi de post se vor gati feluri de mancare de post, coliva va contine doar ingrediente de post. Pentru stabilirea tipului de zi se poate consulta un calendar ortodox sau se intreaba preotul;
- pe timpul priveghiului evitati sa radeti, sa spuneti glume, povesti. Trebuie pastrata o atitudine solemna, corespunzatoare imprejurarilor;
Obiceiuri inmormantare
Familia pregateste tamaia si inmaneaza preotului si dascalului cate o lumanare aprinsa.
Dupa slujba ce are loc la casa decedatului (sau capela) se formeaza convoiul funerar astfel:
- prima persoana este cea cu crucea
- o alta persoana ce poarta o fotografie a decedatului ori icoana cu patronul spiritual
- cei care tin coliva, vinul si pomul cu darurile care se impart saracilor
- persoanele cu coroane
- purtatorii de sfesnice
- dascalul si preotul
- carul mortuar cu sicriul
- rudele
- ceilalti participanti la inmormantare.
Cand convoiul ajunge la rascruce de drumuri sau alte locuri care au fost importante pentru decedat sau in dreptul unei biserici se opreste. In acest moment preotul rosteste o rugaciune specifica. Tot cu ocazia acestor opriri se aseaza bucati de panza alba sub carul mortuar sau inaintea lui. Aceste bucati de panza se numesc poduri sau punti si reprezinta vamile vazduhului peste care trebuie sa treaca sufletul raposatului. Tot la aceste opriri se impart daruri si bani celor saraci.
In biserica, celor prezenti li se impart lumanari aprinse inainte de inceperea slujbei pentru a nu perturba desfasurarea acesteia. Lumanarile pot fi insotite de batista, prosop, covrig, mar, colacel, etc.
La sfarsitul slujbei cei prezenti saruta icoana de pe pieptul decedatului, iar membrii familiei ori prietenii pot saruta mana sau fata decedatului. Acest gest reprezinta semnul iertarii si al impacarii prin care ne luam ramas bun de la cel ce pleaca dintre noi. Daca vreunul din membrii familiei ori altcineva doreste sa tina un discurs in memoria celui decedat este bine sa stabileasca cu preotul acest detaliu pentru a-i fi indicat momentul.
Coliva, vinul, colacul si capetele se aduc in biserica si raman pe parcursul slujbei. In capetele sicriului se aprind lumanari care se mentin aprinse pe tot parcursul slijbei. Coroanele si pomul raman la usa bisericii. La capataiul raposatului se aseaza unul sau doua sfesnice pentru ca cei prezenti sa poata aprinde lumanari.
Dupa terminarea slujbei din biserica (prohodul) se porneste spre cimitir in aceeasi ordine in care s-a venit la biserica. Pe marginea gropii preotul spune rugaciuni si se canta „Vesnica pomenire”. Dupa aceea preotul finalizeaza ritualul de inmormantare turnand untdelemnul si vinul peste decedat si pecetluieste groapa. La sfarsit binecuvanteaza darurile care se impart.
Inhumarea in mormant existent
Daca inmormantarea se face intr-un mormant existent trebuie avut grija si de cel care a fost ingropat anterior. Preotul stropeste cu vin si untdelemn osemintele si ii pomeneste numele. Apoi osemintele sunt ingropate la picioarele celui decedat recent. Familia trebuie sa ii faca si acelei persoane o coliva. Pentru ca inhumarea intr-un mormant existent sa fie posibil trebuie ca cealalata persoana sa fie decedata de cel putin 7 ani. La saparea mormantului groparii trebuie sa fie atenti, sa stranga si s acurete osemintele, apoi sa le aseze in sac de panza.
Obiceiuri necrestine la inhumare
- a lipi de crucea din mana mortului o moneda este o practica pagana ce dateaza din mitologia antica (mortii plateau luntrasului Caron sa-i treaca peste fluviu);
- spargerea unei cani sau a unui vas atunci cand persoana decedata este scoasa din casa
- prezenta fanfarei la inmormantare, cantarea de melodii populare, romante, etc.
- dezlegarea panglicii cu care sunt legate picioarele decedatului in biserica, in timpul slujbei (in general in timp de preotul citeste slujba pentru dezlegarea pacatelor, atentie a pacatelor, nu a picioarelor!);
- evitarea inmormantarii in ziua de luni ("pentru ca e inceputul saptamanii si ar muri toti din casa") este o superstitie fara nici un fundament;
Recomandari practice pentru inmormantare
- la primirea darurilor si lumanarilor aprinse se rosteste "Dumnezeu sa-l (s-o) ierte!" sau "Bogdaproste!"(cuvant de origina slava ce inseamna tot Dumnezeu sa-l ierte), nu se foloseste "Multumesc"
- lumanarile aprinse se impart si rudelor (contrar parerii unor oameni) intrucat oferirea si primirea lumanarii aprinse reprezinta credinta in lumina lui Hristos;
- alegerea drumului cel mai scurt catre biserica si apoi catre cimitir pentru economie de timp, pentru a-i cruta pe unii participanti la cortegiu de suferinta inutile (persoane in varsta, persoane care au venit din localitati indepartate); uneori se alege un traseu mai complicat pentru a se evita intoarcerea de pe "drumul fara de intoarcere", insa expresia se refera la faptul ca decedatul nu se mai intoarce acasa si nu la faptul ca trebuie sa merga continuu inainte catre mormant;
- icoana de pe pieptul decedatului se ia acasa de catre rude si se foloseste la slujbele de pomenire a acestuia;
- nu este obligatoriu, insa se poate lua si toiagul si se aprinde acasa in zilele de pomenire;
- la cimitir, inainte de inchiderea sicriului se scoate piedica de la picioarele decedatului care se lasa in sicriu;
- florile care au fost puse in sicriu se strang si se aseaza peste mormant
- pomul impodobit cu fructe, dulciuri, covrigi, etc. se infige la capataiul mormantului, langa cruce dupa ce a fost golit iar bunataturile din el au fost date de pomana;
- tot la cimitir se obisnuieste sa se dea de pomana pentru sufletul raposatului;
Mai exista obiceiul sa se dea „peste groapa” de pomana, o plapuma (patura), perne, o galeata cu apa, o gaina vie. Acest obicei care nu trebuie sa se petreaca neaparat peste mormant, insa ca orice dar semnifica milostenia pentru sufletul celui raposat.
Recomandarile Bisericii pentru pomenile celor adormiti
Familia trebuie sa pastreze masura in pregatirea de inmormantare si sa nu faca excese (sicriu scump, numar mare de coroane, mese imbelsugate, daruri costisitoare). Familia trebuie sa se preocupe de rugaciunea pentru sufletul celui decedat, caci de aceasta are nevoie decedatul in pregatirea intalnirii cu Dumnezeu. Se recomanda se se faca milostenii (sa se dea de pomana) oamenilor nevoiasi (aziluri de batrani, orfelinate, etc.).
Informatii despre obiceiurile si traditiile la inmormantare puteti afla si de la personalul firmei de Servicii Funerare Condolio. Acestia va pot ajuta cu sfaturi si recomandari pe intreaga durata a procesului de inmormantare.
